Despre confidenţialitate în psihoterapie
[cele mai noi]    [cele mai citite]    [categorii]

Se ştie despre confidenţialitate că este o obligaţie a psihologului în faţa clientului iar încălcarea codului deontologic cu privire la confidenţialitate este cea mai gravă şi poate cea mai periculoasă încălcare a deontologiei profesionale. Asta pentru că psihologul şi mai ales psihoterapeutul este deţinătorul unor informaţii cu caracter personal despre clientul său. Informaţii pe care mai mult ca sigur nimeni altcineva nu le deţine într-o măsură mai mare decât clientul însuşi, oricât de sincer ar fi acesta în viaţa de zi cu zi.Iar clientul, cu siguranţă are dreptul la făurirea propriei imagini publice aşa cum doreşte el oricât de falsă şi de depărtată de realitate ar fi ea.
       Totuşi, confidenţialitatea este mai mult decât o obligaţie, este o consecinţă logică a profesiei de psiholog. Psihologul nu numai că deţine aceste informaţii dar le şi prelucrează  cu scopul de a oferi diagnosticul şi tratamentul necesar. Din acest motiv psihologul păstrează informaţiile în condiţii de maximă securitate, acestea fiind materia primă cu care lucrează.De multe ori informaţiile despre client pot veni din două surse: o sursă sunt informaţiile venite de la client în urma interviului, la cabinet şi a doua sursă sunt informaţiile venite din exteriorul cabinetului , din mas-media dacă este vorba de un client care este persoană publică sau prin contactul direct al psihoterapeutului cu clientul în mediul public, anterior venirii acestuia la cabinet, prin intermediul unor cunoştinţe comune sau în diferite circumstanţe.Aceste informaţii venite din exteriorul cabinetului sunt de multe ori periculoase pentru procesul terapeutic pentru că pot fi false şi ţin mai degrabă de imaginea pe care o afişează clientul în public decât de realitate. Sigur, ochiul specialistului poate descifra şi aceste informaţii dar eu personal le arunc la gunoi atunci când lucrez. Materialul viabil este doar cel prezentat de client în cabinet.Acest material este păstrat cum am spus în condiţii de maximă securitate. Dacă mi se întâmplă să mă întâlnesc în mediu public cu un client şi acesta nu numai că nu mă evită dar mă şi prezintă amicilor :,,psihoterapeuta mea'' ,înainte de a mă gândi la faptul că persoana îmi face reclamă, deci îmi face o favoare, am un mare nod în stomac; pentru că  ,,psihoterapeutul meu'' este o etichetă care mai înseamnă şi ,,deţinătorul secretelor mele''.
       În altă ordine de idei dacă cineva mă întreabă despre un client de-al meu dacă îl cunosc, prima dată mă gândesc dacă l-am cunoscut pe acel client în mediul public anterior venirii lui la cabinet. Dacă da, atunci îmi permit să spun ,, Da, îl cunosc'' ştiind că dacă urmează să fiu întrebat  ,,De unde îl cunoşt?'' pot foarte bine să spun : ,,De la televizor. sau De la o petrecere, sau Am fost vecinii.''. Dacă îmi dau seama că nu l-am cunoscut niciodată decât în medul terapeutic, cu sigiranţă că voi spune: ,,Nu, nu-l cunosc'' pentru că acele informaţii din cabinet sunt confidenţiale.

Copyright: © psiholog-cosminbalasa.ro | Toate drepturile rezervate

Muzica de fundal este dezactivata.
Pentru a activa muzica pentru paginile site-ului, apasati imaginea de mai sus;
ulterior, daca doriti, puteti dezactiva aceasta optiune.